De Ziua Internationala a Familiei, Nestlé a anuntat initiativa globala „Nestlé for healthier kids”, un program international ce include intensificarea eforturilor de imbunatatire si inovare de produse pentru reducerea cantitatii de zaharuri adaugate, sare si grasimi saturate, promovand in acelasi timp o alimentatie echilibrata si un stil de viata sanatos. Programul isi propune, la nivel global, sa ajute 50 de milioane de copii sa duca o viata mai sanatoasa pana in 2030.

„Copilaria este o perioada in care se formeaza obiceiuri de lunga durata. Vrem sa ajutam parintii sau tutorii sa faca alegeri mai sanatoase pentru copiii lor. De aceea, acceleram eforturile noastre de a-i sprijini in cresterea unor copii mai sanatosi si incurajam si alte organizatii sa ni se alature in acest demers”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé.

In fiecare an, Nestlé imbunatateste in jur de o treime din portofoliul sau de produse. Numai in 2017, Nestlé a lansat la nivel global peste 1.000 de produse noi potrivite pentru a satisface nevoile nutritionale ale copiilor. In acelasi an, compania a furnizat 174 de miliarde de portii de alimente si bauturi fortifiate in 66 de tari in care populatia nu dispune de micronutrienti esentiali, cum ar fi fierul, iodul, vitamina D si vitamina A.

In Romania inovarile de produse se concentreaza pe cresterea continutului de cereale integrale, fibre, fructe si un continut echilibrat de micronutrienti. Printre lansarile recente in acest sens trebuie mentionate cerealele de mic dejun pentru copii cu cereale integrale ca ingredientul nr.1 si fara arome artificiale (Nesquik, Chocapic, Cini Minis, Strawberry Minis, Cookie Crisp), cerealele Nestlé pentru sugari si copii de varsta mica imbogatite cu fier si iod care contribuie la dezvoltarea cognitiva normala si piureurile pentru copii de varsta mica NaturNes, produse din ingrediente naturale, imbogatite cu vitamina C.

De asemenea, pentru a contribui la o alimentatie echilibrata a copiilor, care sa le asigure necesarul zilnic de micronutrienti, Nestlé a imbogatit cacao instant Nesquik cu complexul unic Opti-Start care contine fier, zinc si vitamina D.

Imbunatatirile de produse sunt insotite la nivel local de campanii de educare si constientizare a importantei unei alimentatii echilibrate si a unui stil de viata sanatos. In acest sens, Nestlé Romania a devenit in 2011 Partener Fondator al miscarii nationale „Si eu traiesc sanatos – SETS”, initiata de Fundatia PRAIS. Prin acest demers Nestlé promoveaza in randul copiilor si familiilor acestora un stil de viata echilibrat, starea de bine, incluziunea sociala si diversitatea, acestea facand parte din cultura sa organizationala. Miscarea nationala SETS se desfasoara deja in 150 de scoli, din 5 orase din Romania: Bucuresti, Cluj-Napoca, Ploiesti, Roman si Timisoara, reusind sa reuneasca in program pana acum peste 150.000 de elevi din ciclul primar. Din 2018 proiectul s-a extins si in mediul rural din judetele Timis si Prahova, in 10 comune ce reunesc peste 1.500 de elevi.

„Ziua Internationala a Familiei este o zi speciala pentru echipa Nestlé Romania, fiind sarbatorita in fiecare an alaturi de SOS Satele Copiilor. Am inceput acum cativa ani sa colaboram si inca de la inceput i-am sprijinit cu cereale pentru mic dejun. Vom continua acest demers prin initiativa Nestlé for healthier kids si vom sustine financiar un mic dejun sanatos si complet in fiecare zi pentru toti copiii pe care asociatia ii are in grija”, declara Leszek Wacirz, CEO Nestlé Romania.

Pana in 2020, Nestlé se angajeaza la nivel global ca pentru produsele sale:

  • sa adauge cel putin 750 de milioane de portii (80g) de legume;
  • sa adauge cel putin 300 milioane de portii (16g) de cereale bogate in fibre, nuci si seminte;
  • sa reduca zaharurile adaugate cu 5%. Din 2000 si pana acum, compania a inregistrat o reducere de peste 34% in acest segment;
  • sa reduca sarea cu 10%. Din 2005, compania a redus cantitatea de sare cu peste 17.200 de tone;
  • sa finalizeze angajamentul luat in 2014 de a reduce grasimile saturate cu 10% in toate produsele relevante care nu indeplinesc recomandarile WHO.

Nestlé va continua sa dezvolte, de asemenea, programele si serviciile online menite sa ofere parintilor si tutorilor mai multe cunostinte despre alimentatie echilibrata, retete potrivite nutritional si sfaturi practice. In 2017, peste 300 de parteneriate din intreaga lume au ajutat Nestlé sa ajunga la mai mult de 14 milioane de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here