jocuri de gradinita pentru copii

Prin jocuri atractive şi accesibile putem contribui la dezvoltarea auzului fonematic şi dezvoltarea vorbirii la copiii de grădiniţă. Astfel, am adunat o serie de jocuri care să ajute pronunţia şi articularea corectă de către copii a cuvintelor.

Pentru toate aceste jocuri nu este nevoie de nimic altceva decât de disponibilitatea părintelui de a se juca. Nu sunt necesare materiale adiţionale, astfel că vă puteţi juca în voie, iar posibilităţile de joc sunt nelimitate!

Jocul „Ce a spus ursuleţul?”

Jocul este foarte potrivit pentru grupa mică de grădiniţă. Folosind fie teatrul de păpuşi sau o cutie confecţionată ca zona de teatru de păpuşi şi un ursuleţ de pluş, i-am spus Sofiei că ursuleţul a învăţat să vorbească, că ştie multe cuvinte şi că vrea să vadă dacă şi ea poate pronunţa cuvintele la fel.

Jocul „Spune şi tu!”

Se ia o minge pe care părintele o aruncă către copil şi care spune un cuvânt, de exemplu „URS”. Copilul prinde mingea şi o aruncă înapoi părintelui repetând cuvăntul spus de părinte „URS”. Jocul continuă câteva minute. Pentru a face jocul mai atractiv pentru copil, se pot folosi numele personajelor din poveştile preferate. Pentru copii mai mari se pot lua cuvinte care încep cu aceeaşi literă, spre exemplu: sapă, sobă, sanda, supă, sac etc.

Jocul „Cum face?”

Putem exersa cunoştinţele despre animale prin jocul „Cum face?” Astfel că jocul se poate juca in două moduri. Fie părintele intreabă cum face cocoşul?, cum face pisica?, cum face elefantul sau tigrul şi copilul trebuie să răspundă corect. Fie părintele foloseşte sunetul produs de animal, iar copilul trebuie să ghicească ce animal face acel zgomot. … şi la câte animale există… jocul este den lungă durată. :))

Jocul „Astăzi, ieri, mâine”

Prin acest joc, se urmăreşte precizarea cunoştinţelor privind noţiunile temporale: astăzi, ieri, mâine. Părintele îi propune copilului să aleagă o jucărie cu care se va juca mâine şi îi indică un loc unde să fie pusă acea jucărie. Inainte de aceasta, copilul este invitat să îşi aleagă jucăria cu care s-a jucat ieri. Când spunem cu ce jucărie ne-am jucat ieri, înseamnă că ne-am jucat cu ea mai demult, înainte de momentul vorbirii, iar când spunem cu ce jucărie ne vom juca mâine, înseamnă că le-am ales să nu ne jucăm acum, ci după momentul vorbirii noastre, cănd ne vom trezi după somnul de noapte.

Jocul „Spune mai departe!”

Prin jocul „Spune mai departe!” se verifică şi se corectează pronunţarea corectă a unor sunete sau grupuri de sunete mai dificil de pronunţat pentru copii. Se alcătuiesc propoziţii de felul: Cioara face …. (cra, cra, cra, cra); Gâsca face …. (ga, ga, ga, ga); Porcul face …. (groh, groh, groh, groh); Porumbelul face …. (gru, gru, gru, gru).

Jocul „Se poate aşa ceva?”

Părintele spune 4-5 propoziţii greşite din punct de vedere logic şi cere copilului să formuleze răspunsul corect. Spre exemplu: Găina toarce lângă sobă; Pisica mătură, Şoarecele miaună etc.

Jocul „Eu nu ştiu mai departe, dar poate ştii tu!”

Acest joc îndeamnă copilul să raspunđă corect, astfel crescând şi stima de sine, dar şi dezvoltarea vocabularului. Părintele întreabă: Zăpada este …..; Soba este ….. ; Focul este ….. ; Vulpea este ….. ; Peştele trăieşte …. etc.

Jocul „Si animalelor le place să fie alintate!”

Prin jocul animalelor alintate, se fixează în vocabularul copiilor utilizarea diminutivelor. Spre exemplu părintele spune cal, iar copilul raspunde căluţ; ied – iezişor; viţel – viţeluş; câine – căţel; vrabie – vrăbiuţă etc.

Jocul „Dacă nu-i aşa, cum e?”

Pentru acest joc, părintele spune o propoziţie, iar copilul trebuie să corecteze. De exemplu: „Dacă nu este mare, cum este?”, copilul răspunde „Este mic!”; „Dacă nu este înalt, cum este?” , copilul răspunde „Este scund!”; „Dacă nu moale, cum este?”, răspuns „Este tare!”; „Dacă nu este tânăr, cum este?”, răspuns „Este bătrân!” etc.

Jocul cu ghicitori

Care pasăre fura pui şi găini şi începe cu sunetul u?; Ce animal se sperie şi de umbra lui şi începe cu sunetul i?; Ce fruct creşte în pădure, este preferatul ursului şi începe cu sunetul m? etc

Jocul „De-a culorile”

Prin acest joc, copilul „corectează” părintele folosind enunţul corect. Cum este? Albatru sau albastră?; Negru sau neagră?; Cenuşiu sau cenuşie?; Ruginiu sau ruginie?; Roşu sau roşie? etc.

Jocul ” Ale cui sunt?”

Prin jocul „Ale cui sunt?” copii pot construi propoziţii simple cum ar fi: Ţepii sunt ai …. (ariciului); Roţile sunt ale … (bicicletei); Urmele sunt ale …. (pisicii) etc.

Jocul „Mai spune ceva!”

Pentru acest joc, părintele spune o propoziţie scurtă: „Păpuşa doarme”; iar copilul trebuie să completeze propoziţia: „Păpuşa doarme în pătuţ”; „Păpuşa doarme în pătuţ lângă căţelul de pluş” etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here